Poezie
Noaptea, sarutandu-i mana
1 min lectură·
Mediu
Ai creat mări și oceane cu țărmuri de lacrimi dulci,
Tot imensul însetat veșnic l-ascundeai în mine,
Că-s a Ta mărturisire, pus la colț pe coji de nuci,
Înrudindu-mă cu lupii blânzi ca miezul alb de pâine.
Sunt un fiu din fii de Om, din eroarea Ta iviți,
Sau dintr-un profund capriciu, teama de însingurare,
Vina nu o poartă Newton! Soarele ieșit din minți
A decis să-i lase mărul și păcatul la picioare.
Când s-a-mbujorat trădarea îmbrăcată ca mireasa,
I l-ai hărăzit pe Pușkin promițându-i nemurire,
Iuda-i firul de mătase... căci n-a protejat cămașa
Poeziei de iubire ,,Moartea ultimului Mire"!
După ce M-a străbătut de la cap pân' la picioare
S-a lăsat încet, ca seara, până-n sufletul din mine,
Ne-am privit o viață-ntreagă, palizi la înfățișare,
Cu aceiași ochi de lup, blânzi ca miezul alb de pâine.
Și-a-nceput să îmi descrie țărmurile-nlăcrimate,
Unde marea-i vârf de munte cu același dulce chip,
Ce-i iubită-ntr-un poem de privirile-nstelate
Scris de Dumnezeul Lup pe obrazul de nisip.
00992
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea trifu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea trifu. “Noaptea, sarutandu-i mana.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14128742/noaptea-sarutandu-i-manaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.