Poezie

Pulbere inlacrimata

1 min lectură·7 iulie 2018

Mediu

Sunt ca un pahar de apă pentru un Deșert imens,

Fericirea nu-i ca tine, chiar de-aveți același chip,

Eu mi-am botezat destinul într-o lume fără sens,

Oedip sau doar Manole să scriu versuri pe nisip.

Așa-am devenit Odin stând la umbra-nțelepciunii,

Lângă raza de lumină ce-a avut curaj să-nfrunte

Noaptea, lupii poeziei că-mi întărâtau măslinii

Și mă-mpiedica pe mine să-mi aduc de ea aminte.

I-am promis o clipă mamei c-am să uit de gelozie

Și-o să te salvez, proroaco, undeva în a mea minte,

Căci blestemul tău, Casandra, îl îngrop în poezie,

Așezând pe ea oftatul și un braț de gânduri sfinte.

Doar tu știi c-am fost Apollo înainte de-a te naște,

După-ntâia noastră moarte, tu și lupii tăi, barbarii,

Sunt ca fiii nepăsării, parcă nici nu m-ar cunoaște,

Recitându-ți miezul nopții pe silabe ca școlării.

Și-a luat lumea-n cap tăcerea din a ei singurătate,

Străbătând pe jos cărarea căutându-te-nc-odată,

Tu-i răspunzi după o viață, Dor cu fire argintate

Și îți porți pe-obrajii mei pulberea inlăcrimată.

00927

mircea trifu. “Pulbere inlacrimata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14128225/pulbere-inlacrimata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.