Poezie

Rosu-trandafir

1 min lectură·18 februarie 2018

Mediu

Pe vârful muntelui îmi chem copacii,

Îi vreau în jurul meu în cerc solemn

Și lupii-n ram îi prind urlând ca dacii

Pe turla-nmugurită-n trunchi de lemn.

Și-aici ca-n mintea mea fără ieșire,

Să ma oblig doar eu să mă suport

Și-n labirintul meu, ca-n mănăstire

Să-nvăț de mine grijă să îmi port.

Și gândul îl întind peste genunchi,

Din albul colț de lup îmi fac o pană

C-o stâncă vie scoasă din rărunchi,

Îmi storc încet cerneala dintr-o rană.

Mă port cu mine parcă-s musafirul

Venit cu partea mea dumnezeiască,

Nerăbdător să-și vadă trandafirul

Din rama de argint, să-l întâlnească.

În ochii lui și-ai mei încep să scriu

Când lupii mei iar mârâie la Lună,

Pe-afară-mi spune lumea că-i sicriu

În care stau închis c-o zână bună.

Pe-ntregul cer stă singur Dumnezeu,

Uitând parcă de El să-și amintească,

Mi-e milă și-o să-i dau îngerul meu,

În somn pe amândoi să ne păzească!

001.094

mircea trifu. “Rosu-trandafir.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14120807/rosu-trandafir

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.