Poezie

Sarma mea de porumbei

1 min lectură·12 februarie 2018

Mediu

Dumnezeu e doar statuie pe-o cutie de chibrituri,

Nici pământul nu-l învie căci e primăvara morții

Când vor bea sânge de codru, neînsuflețite chipuri,

Sub a lunii policandru, numărând argintul nopții.

Am vândut pădurea sclavă și târâș o duc în târg,

Drujba-mi poartă pe o tavă rumegușul de copac,

Sârma mea de porumbei ce acum a dat în pârg,

Ține-nchisă ușa sobei unde-aștept în foc să zac.

Ne-nfricat le-nfundă calea ura zimbrului de piatră,

I-a trezit o drujbă jalea când se pregătea să pască

Cruda iarbă-a veșniciei și-a văzut de la fereastră

Muntele copilăriei, trist, ca Țara Românească.

Iar își ies dacii din minți ca din casa de nebuni

Sulițele strâng din dinți, dar nu știu să mă jelesc,

Îmi trezesc îngerul meu, legat într-o zi de luni,

Că mă tem de Dumnezeu, ca de câine ciobănesc!

001.111

mircea trifu. “Sarma mea de porumbei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14120509/sarma-mea-de-porumbei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.