Poezie
Botezul mugurilor
1 min lectură·
Mediu
Pe muntele ca sfinții-ngenunchiați,
Ce-n iarnă hiberna visând Carpații,
Am fost păstor de lupi-abandonați,
Strângând în rădăcini nepieptănații.
Privind la noi, s-a-nduioșat un nor,
E singurul pe-un cer de plângăcioși
Că-l văd in ochii lui și-n teama lor,
O lacrimă-ntre sfinți, necredincioși.
În ploaia lui ne stingem de păcate,
Izvoarele-ncălzesc la foc de gânduri,
Cazan de-aramă fac frunzele moarte
Și chem un preot la botez de muguri.
Viața batrână-o storc în altă haină,
Că asta-am învățat dormind cu lupii,
Și ne-nvârtim cu Luna pe sprânceană
Arzând ca fluturii pe focul lămpii.
De mă privește-n ochi o primăvară
Și-o să-mi întindă razele de soare,
Cu ochii-nchiși o voi purta în vară
Și-o voi mânca, căci lup e fiecare.
001079
0