Poezie

Haitele cu ochii blanzi

1 min lectură·10 ianuarie 2018

Mediu

Sunt rămas aici pe munte unul dintre zei, ce tac,

Ce strânge argint din ceață și izvoarele din lac,

De-mi cad urletele-n șoapte de pe gură, de pe rât,

Nu aleg, că-i vin sau roșu sângele ce-l trag pe gât.

Dacă poruncesc pădurii, foamea lupilor flămânzi

Sfârtecă și luna-n noapte dacă n-are ochii blânzi

Și când îi cuprinde setea, fac căuș din aripi goale,

Doar în ele-mi torn iubirea și îi spăl de frig și bale.

Doar să nu mă simtă singur, florile să nu mă vaite,

Am adus femeie-o zână, unde stau cu lupii-n haite,

A purtat faguri de miere, dacă trec pe-aici copii,

Să-i sădesc din a ei poală până-n dreptul inimii.

Te-am creat femeie-lupă, să mă aperi de mioare,

Demonii ce-mi cad din iad, dar cu-o altă-nfățișare,

Pasc bucățile de carne uneori scrâșnind din colți

Și pândesc ziua și noaptea, printre poezii și cărți.

Las o lacrimă pe-un munte și va deveni un lac,

Picurând pe-obraji izvoare, fulgi de iarnă se prefac,

Îmi petrec pe palme zâna până-n vârful nimănui,

Pentru că de unul singur, n-am curajul să îl sui.

001.175

mircea trifu. “Haitele cu ochii blanzi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14118773/haitele-cu-ochii-blanzi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.