Poezie

Nu esti mama vina mea

1 min lectură·31 decembrie 2017

Mediu

Spăl pământul cu zăpadă să îl curăț de păcate,

Sloiuri, mâinile de gheață, câteodată se mai plâng

Pe sub unghii prea tocite s-au ascuns lacrimi sărate

Le-oi spăla cu apa sfântă ce bisericile-o strâng.

Pe sub bradul tău de iarnă mă aplec cu duioșie,

Căci sunt multe răni închise îmbrăcate în argint,

Numai una e-o fântână de-un imens ce te sfâșie,

Cât mă chinui, cum se-nchide gura unui infinit ?

Necăjit visez la masa unde încă-așteaptă mama

Și-unde eu în ochii săi sunt micuțul Dumnezeu

Care vindecă durerea adunând pe umeri teama

Când i-alină rugăciunea pe care i-am scris-o eu.

Îmi privește tristă-n gânduri pe o mână de oftat,

Parcă nici n-aș fi de vină, parcă ea e vina mea,

De m-a reîntors în mine să iau tot ce m-a-nvățat

Și-am închis ușa rușinii ... și tot ea îmi mulțumea!

Iar mă reîntorc sub bradul unde te-am dezamăgit

Și-mi las sufletul pe-o coală și pe rana ce-aștepta,

Alungând din mine-o viață rămân stâncă de granit

Și-ți închid gura fântânii lângă iarna mea și-a ta.

001.143

mircea trifu. “Nu esti mama vina mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14118332/nu-esti-mama-vina-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.