Poezie

Alba ca Zapada

1 min lectură·11 octombrie 2017

Mediu

Se-așază-un gol neliniștit pe-al minții alfabet

Și resemnat ca un sfarșit așteaptă să mă-ntunec,

Să-i las la poarta cerului un zâmbet amanet,

Apoi cu el s-aprind o stea și-n visul ei s-alunec.

Obrajii-s plini de fluturi ce curg sfios în zbor,

Flămânzi, ei bat din aripi pe-o gură dezgolită

Și cu-n sărut mă-mbăt, țin iarna pe-un picior,

Scriu versuri și zăpada sub pașii mei, recită.

Aștept un cântec ne-nceput, așa ca o poveste,

Cu-n trist arcuș ce a compus o notă de vioară,

Dar pe măsură ce cânta, de ea se-ndrăgostește,

În lojă o ascultă acum mai trist ca prima oară.

Fereastra minții o închid să nu-mi mai vină frig

Și furișat la sânul tău te-acopăr cu ce-am scris.

De mă cuprinde un coșmar, bat clopotul și strig

Și-apoi în noapte mă adormi pe brațul unui vis.

001.918

mircea trifu. “Alba ca Zapada.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14114682/alba-ca-zapada

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.