Poezie
Iubita Apocalipsa
1 min lectură·
Mediu
Îmi golesc viața de așteptări și infinite trude,
Iar s-a pornit potopul de parcă-mi simțea lipsa,
E doar în mine, se face că n-aude.,
Din minte îmi coboară Apocalipsa,
Într-un deșert crescut de tine-n orice noapte,
Ți-am topit frigul din nisip să-mi fac o Arcă
Și-aștern în ea tot sufletul din șoapte,
Să poată Dumnezeu să mă re-ntoarcă.
Îi culeg ruga mamei, ce încă așteaptă-acasă,
Ea pâinea tot o coace doar cu dulceața vorbei,
Sub umbra ulciorului din coaja arsă,
Adun cuvântul tatei din cenușa sobei,
E plină Arca astazi de dragostea ce-mi poartă,
Potopul e unicul din viată ce ține doar o clipă,
Se-nalța Apocalipsa-n mine si ma iartă
Lăsat de unul singur pe Marea ei risipă.
001.091
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea trifu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea trifu. “Iubita Apocalipsa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14112100/iubita-apocalipsaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
