Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Indrăgostit de o scuza

1 min lectură·
Mediu
S-au ofilit și spinii de pe coroana milei,
Aici, bătută-n cuie, e o fântână-adâncă,
Cu apa ei, deschisă e rana-n ochii zilei
Și de a ei oglindă stă sprijinită-o stâncă.
La ciutura fântânii puține-au să ajungă,
Nici stelele din cer nu sorb din ochii ei,
Îmi amintesc de ,,El", era gata să plângă
Uitându-se, la tine, din limpezimi cum bei.
Acuma orice stea se-aprinde să te vadă
Mireasă-n bluză albă cu mii de năsturei,
Tu le reciți din mine și nu le lași să cadă
Și ele-ncep să plângă, la fel ca ochii tăi.
A fost ca niciodată o-ncântătoare scuză
Și fără să-i cer voie, o răstignesc mereu,
Mi-e uneori zeiță, o floare, dar și Muză,
O țin numai pe cruce aici în pieptul meu.
Dorințele străbat deșerturi nou născute,
Ducând, neauzite, spre ochii lumii, sare,
Cer lacrimile toate în dar, necunoscute,
Iubire, și le plângem să înalțăm o Mare.
001.330
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
150
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

mircea trifu. “Indrăgostit de o scuza.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14110531/indragostit-de-o-scuza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.