Poezie

Singurii ,,Noi,,

1 min lectură·13 iulie 2017

Mediu

Iar se laudă cerul departe de mine,

Că-i singura minte stăpână pe tot,

Și sfinții rânjesc ca icoane bătrâne

Legate pe boltă-ntr-un singur balot.

Și norii se umflă ținându-mă-n ploaie,

Mă simt ca o navă pierdută devreme,

Ce poartă în pântec închisă-n butoaie

Un țărm de iubire bătut de blesteme.

Mă-ntorc într-o viață trăită cu tine

Și-ți caut privirea din "ultima oară",

E singurul loc unde semăn cu mine,

Iubind ca un tânăr Cărunta fecioară.

Se laudă cerul degeaba că-i mare,

Eu știu ce ascunde sub false cortine,

Cuvinte geroase, nici urmă de soare

Nu bate prin mila stăpână pe mine.

Mă jur pe o palmă din insula noastră,

Îndur răzbunarea ce-mi bate cetatea,

Mă rog doar ca ,,EL" să se lase la vatră,

Să nu îmi mai judece visele, noaptea.

001.132

mircea trifu. “Singurii ,,Noi,,.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14110302/singurii-noi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.