Poezie

Păcatul mi-este oază

1 min lectură·1 mai 2017

Mediu

Pisez cu piatra razele de soare,

Până-mi devin nisip în palme

Și urc apoi cu ele-n buzunare

Pe fruntea muntelui ce doarme.

Și-i cern muncitul meu pe chip,

Parcă-i deșert înflăcărat de fard,

Ce doarme dus în focul din nisip,

Nu îl trezesc nici visele ce-i ard.

Ceru-și întinde lenea și visează,

Eu în căușul palmei de sub cap

Îi storc ca sânul, perna-nrourată

Și ca o ploaie în tacere, scap.

Vărs lacrima de apă și mă iert

Al meu apus se-ngenunchează,

În jurul meu și-n mine e deșert

Dar în păcatul ăsta fac o oază.

Destinul imi ia calea frunzelor

Din călimara plină de eclipse,

De-nmugurește toamna, mă cobor

Să scriu în versuri tainele din vise.

00984

mircea trifu. “Păcatul mi-este oază.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14106529/pacatul-mi-este-oaza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.