Poezie

Iubitul unui timp

1 min lectură·29 octombrie 2016

Mediu

Pe-altarul dintr-un munte unde copilărise,

Se roagă încă focul, într-un abis de ceară,

Nu-i teamă de s-afundă în lumânări ucise,

El știe că-i un înger și nu poate să moară.

Se răzvrătesc icoane pe-a lor umezi pereți,

Le plânge rugăciunea în lacrimi de culoare,

Căci pe podea se scurge o mare de profeți,

Ce simt acum pământul că-i unica salvare.

Bătrâna teamă iarăși așteaptă lângă poartă,

Curajul s-o deschidă și l-a pierdut demult,

Bătăile de clopot, din pieptul meu, mă iartă

Când mă cobor în mine și îngerii i-ascult.

Stă cerul prins în stele în sfântă așteptare,

Pământul își deschide fântâna sa de cruci,

În cumpănă stă soarta când Luna nu apare,

Căci nu poți pe-ntuneric un suflet să aduci.

Întinde timpul mâna încurajat de noapte,

Și-ncearcă să trezească o clipă din trecut,

E iarna grea, târzie, de-atâtea veri în spate,

Și nu-și mai amintește de visul său născut!

001.045

mircea trifu. “Iubitul unui timp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14098232/iubitul-unui-timp

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.