Poezie

Răstignitul meu vers

1 min lectură·10 octombrie 2016

Mediu

E o mică vioară insula noastră de daruri,

Doar țărmul s-asculți când notele-s calde,

E focul de aripi întins pe-a nisipului coarde,

Când Marea l-atinge cu-arcușuri de valuri.

Poartă Luna un dor neplătit de Casandra,

Parcă-i Gaura Neagră, câteodată-i Abis,

Este singură-n ceruri și-n eternul ucis,

Se încinge-ntr-o horă de stele, Ciuleandra.

Nori sub arme chemați de o rază de soare,

Curcubeu-și întinde ca un steag de război

Și se-ndreaptă-n galop în armură de ploi,

Dar pământu i-a-nvins, are setea mai mare.

Luna-i tristă dar eu vreau viorii să-i pun,

Câte-o notă de drag în clepsidra de lemn,

Până-n ceasul din urmă ce așteaptă solemn,

Să-i fiu Soare o clipă și din nou să apun.

001.019

mircea trifu. “Răstignitul meu vers.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14097479/rastignitul-meu-vers

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.