Poezie

Sătul de-atâta soare

1 min lectură·22 august 2016

Mediu

Sunt pe-un deșert cât vârful unui ac, fierbinte,

Coroană-mi este setea, temută-i printre dune,

Zadarnic vrea nisipul, cu palma de-un părinte,

Să-mi poarte apa vieții din Marea unui nume.

Departe, dintr-un munte, se scurge o cărare,

În ea coboară smoala ca noaptea în eclipsă,

S-a-mpotmolit chemarea și biata împăcare

E stinsă ne-mpăcată, visând că-i tot aprinsă.

Dau toată-mpărăția doar pe un dor de mare,

Vă las cu drag coroana, s-a vindecat durerea!

Și prefăcut deodată, ca ploaia în ninsoare,

Pe trupul tău ca lava să îmi topesc tăcerea.

001.001

mircea trifu. “Sătul de-atâta soare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14095710/satul-de-atata-soare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.