Poezie

Razboinicul cuvant

1 min lectură·10 decembrie 2015

Mediu

Sunt anticul cuvânt, cu spadă și armură,

Cu rădăcini supun abisele albastre,

Culoare unui foc pe rumenita gură,

Coralul unei roze cu-a ei petale aspre.

Mă las cu raza lunii, pe corpul de fecioară,

Dau trup unei dorințe, să ardă lângă ea,

Îmi bat în palme note, acorduri de vioară,

Și le aștern sărutul pe goliciunea sa.

Apoi mă las să cad cu picături de sare,

Să potolească setea preafericitei guri

Plăcerea-ndrăgostită îngenunchiată doare,

Și buzele suspină în blânde mușcături.

În brațele Baladei îmi odihnesc cuvântul,

Mi-e palma adormită pe sânul tău de zeie,

Și spada făurită să cuceresc pământul,

E doar o amintire pe pragul tău femeie.

00974

mircea trifu. “Razboinicul cuvant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14084614/razboinicul-cuvant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.