Poezie

Banala nemurire

1 min lectură·1 decembrie 2015

Mediu

Trec poarta veșniciei, spre lumea altor vieți,

Să văd cum naște clipa, cât moartea are preț,

M-am stins și cu apusul și-aprins în dimineți

Simțind călcâiul nopții și-al valului dispreț.

Într-un izvor de munte scriind, mi-am așternut

Cuvinte stropi de apă, cu gustul sfânt de Prut,

Și hoarde de fioruri al humelor cernut,

Îmi mangaiau eterul, cu-n cald nămol sărut.

Dintr-o Balada-o mare ,sărat-am recitat,

Și pletele-mi cărunte băteau pe țărmul meu,,

Simțeam abisul arid, absent și negustat

De nici o nemurire cu buze reci de zeu.

Într-o poiană verde las rădăcini adânc,

Și gust aroma vieții pe frunze de cristal,

Să văd lumina zilei cu zâmbetul de prunc

Și-atunci eternitatea, o simt un timp banal.

Renunț la nemurire, eu vreau să nasc din nou,

Să cresc un dor în mine și-o sete de iubită,

Vreau clipa când poetul într-un divin ecou,

Sărut-o gură dulce de zână adormită.

00935

mircea trifu. “Banala nemurire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14084075/banala-nemurire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.