Poezie

Ingerul sihastru

1 min lectură·8 aprilie 2014

Mediu

Al meu urlet tăcut sfâșie ceru-n ecouri,

Împrejmuind-ul, mi-a devenit ostatic muribund,

Toți îngerii simt teama ce vine în puhoaie,

Și-n disperarea rece, în aripi le pătrund.

Nici rugăciunile lor sfinte nu mă-nmoaie,

În fața judecății mele toți răspund,

Norii, în fulgere și-n picături de ploaie,

Îndată, în pământ, de teama mea se-ascund.

Sunt Îngerul cel Negru, le strig, eu sunt aici

Să nărui cerul și a voastră strâmbă lege,

Să aibă dreptul lui și muritorul în opinci,

Ca tainele din rai și iad să le dezlege.

Cu surle, când armele spre cer se-ndreaptă,

Un gând mă-ngenunchiază, rostindu-mi rușinat:

,,Tu iartă-i, așa cum i-ai iertat și altădată,

Doar și tu ești un inger, de Dumnezeu lăsat.,,

Eu i-am iertat, sunt într-o peșteră acum,

Și muritorii mă cunosc, nu înger ci sihastru,

La mine vin sfioși, să-nvețe noul drum,

Ce poartă, fără aripi, spre cerul albastru.

00875

mircea trifu. “Ingerul sihastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14047572/ingerul-sihastru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.