Poezie

Mea culpa

1 min lectură·30 martie 2014

Mediu

În labirint, eu sunt de ani-lumină,

E rece, întuneric și multă rușine,

Un pas de fac, mă-mpiedic de tăcere,

Ca din trecut să fiu văzut de tine,

Aprind, sperând, o lumânare-n mine,

Sa-mi simți lumina și a mea durere.

Eu ajunsesem unicul etern stăpânul meu

Și cerul îl aveam între cărunte plete,

Cu stele luminând de pe genunchii mei,

Doar pentru mine existau să mă desfete,

Cu-a lor iubire căzătoare să mă-nbete

Ca muritoarele femei.

Eu cu dorințele îmi supuneam destinul

Și ce voiam, purtam din gură-n gură,

Din mute nebuloase sau galaxii aveam,

Și orice inimă-mi ceda cu-a ei armură,

În patimi risipeam iubirea mea matură,

Și-apoi în lacrimi le lăsam.

Și-un labirint s-a ridicat în jurul meu,

Încet, încet, din a lor inimă sărată,

Iar eu, pierdut și rece-ntr-un blestem,

Din el pot fi salvat de-o inimă de fată,

Doar ea și-a ei iubire poate să mă scoată,

Și stau îngenunchiat aici și-o chem.

00870

mircea trifu. “Mea culpa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14046981/mea-culpa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.