Poezie

Intre ceruri si pamant

1 min lectură·24 februarie 2014

Mediu

Sunt un stejar, destinului supus,

cu rădăcini ce dumnezeu le-a pus,

in huma cerului de el sfințit,

destinul meu se pierde-n infinit -

nici asfințit nu am, nici răsărit.

Coroana îmi străpunge norii reci,

si matura-a pământului poteci,

eu umbra dau izvorului de munte,

când ciutele vin apa sa-i alinte,

si le hrănesc cu frunze-nmugurite.

Eu umbra o apun ascuns, spre seara,

când simt in duioșie de vioara,

un dans bătut ce zguduie pământul,

unde băieți si fete-și dau săruturi

ce-n mângâiere-si are așternuturi.

Mă mai strecor in casele sărace,

cu un opaiț ce-n lumina pală zace,

si vrea scrisoarea sa-i vorbească,

ce tremura-ntr-o mână părintească,

asculta, caci nu vede s-o citească.

Poruncă vântului rostesc,în șoaptă,

să-i spună mamei triste ce așteaptă,

ca a vorbit cu dumnezeu prin mine,

sa aibă-n lipsa lui grijă de tine,

caci el mai face bani o zi si vine.

001.010

mircea trifu. “Intre ceruri si pamant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14044965/intre-ceruri-si-pamant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.