Poezie

Inima-nbujorata

1 min lectură·23 octombrie 2013

Mediu

Iar m-am certat cu luna, mama mea,

Din altă galaxie a purtat,

O fată de-mpărat, cu zestre mare,

Deșteaptă și bogată, ca soție,

Mi-a spus că e frumoasă și era,

Avea un chip armonios scluptat,

Doar că surâsul ei m-a înghețat

Si milă îmi cerea de ea să-mi fie.

Avea un corp, părea crescut

In gheața rece, de o tristă mamă

Ce n-a gustat suspinul și nici

Parfumul lacrimei miloase,

Inima , fulg de nea, nu va simți

In rugăciunea sa păgână,

Căldura dorințelor ce ard

Si zvârcolesc în mine pătimașe.

O rază am furat și pe pământ

Am coborât încă-nghețat de ea,

Nu poate dorința mamei mele

să îmi ucidă visul meu ascuns,

Vreau dureros sărutul să-mi

Potolească frica, cu gura sa,

Și-n duioșia mea să-mi simtă

Lacrima și gustul ei supus.

Acum sunt liber, încerc frigul

Să-l sting cu ochii minții,

Alunecă pe buze încă, fiorul

Lacrimei cu gustul mării,

Am să găsesc poate vreodata

Deschisă poarta dorinții,

Un suflet să-mi dea inima,

In palme să îi simt bujorii.

001.058

mircea trifu. “Inima-nbujorata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14037431/inima-nbujorata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.