Poezie

Balada unui luceafar

1 min lectură·10 septembrie 2013

Mediu

E noape, mă legăn în lumina lunii,

Sunt prințul răsfățat de frumusețe,

Dau cu lumina mea speranță lumii

Și stelelor, încet, le dau povețe.

Le spun , când simt oftatul unei fete,

Să cadă-n valuri pe dorința sa,

Și sacrificiul lor să nu-l regrete,

De-a ei speranță e iubirea mea.

Luceafăr sunt, născut din întuneric,

Destinul meu pe la ferestre trece,

Cu duioșie, rănile le vindec veșnic,

Și dorul lor îl încălzesc de-i rece.

Și în etern, mereu semăn iubire,

Sărut înduioșat sămânța ce răsare,

Dar de un veac, o umbră de căire,

Mă picură încet, încet și doare.

Tresar, o simt doar când mă prinde,

Sunt plin, am strâns prea multe lacrimi,

Simt sângele sărat cum urca,

Odată vreau și eu pe buze patimi.

Cine-i dispus un suflet să-mi deschidă,

Să fac popas, c-o șoaptă să mă ardă,

Cu ochi plecați, de mână să mă prindă,

Și inima să mi-o ofere caldă.

Aș vrea o sărutare ce nu minte,

Să mă predau dar fără să mă ardă,

Să ud cu sânge sute de cuvinte,

Sfințite-n rugăciuni, să-i fac baladă.

001.462

mircea trifu. “Balada unui luceafar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14035362/balada-unui-luceafar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.