Poezie

Iubirea

1 min lectură·4 februarie 2019

Mediu

Arzând în neantul fără de-nceput

Lumină sacră ce moarte n-a văzut

Ce-n infinit se-ntinde făurind

Din albă negură, ființă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază

Ce din prunc în moarte, speranță ea creează

Încoronând cu a stralucirii sale ființa

Ce-n om își puse iar credința.

Încercat-au fitile frânte-a o defini

Rătăciți de rațiunea simplă de-a o trăi

Căci a sa coroană greu apasă

Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a viețui

A altor trai spre-a birui

Prelungind doar a sa viață

Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalță.

Dar a timpului stăpână

Din stravechi sălășuie

În inimi pline de lumină

Ce din pururi dăinuie.

Definindu-și starea, ca un unic crez:

Există-n cel ce ființa-și reneagă

Trăind pentru cel ce realizează

Că focul sacru nu-l trădează.

00784

Mihail Romanov. “Iubirea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-romanov/poezie/14135882/iubirea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.