Poezie
Credința
1 min lectură·
Mediu
Omu-și scaldă-n infinit știința
Stropindu-și în zadar dorința
Cu sudori, din neputința
De-atinge cei doi sori:
Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minții cale
Cu-al său vis pur,auriu
Ori, coșmar vag, cenușiu.
Nevăzutul, ca o ființă rară
Pe tărâmuri nesfârșite-aleargă,
Definind umanul "a simți"
Făr-de care n-am mai fi.
Dar, chiar și cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simți deja trăită
Clipa vie, mult dorită.
Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârșit
Prin speranța roditoare
Din preștiinți doveditoare
Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra ființelor.
Prin el,deci, omul viu trăiește
Căci, așa doar reușește
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuși Este.
00738
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihail Romanov
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihail Romanov. “Credința.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-romanov/poezie/14135803/credintaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.