Poezie
Un alt sfârșit de toamnă
1 min lectură·
Mediu
Atâta toamnă este pe pământ
pustiu de frunze moarte prin grădini
dansează diabolic cu un vânt
stârnit nebun din cer printre ciulini
Din când în când venind din temporar
se-aud strident croncănituri de ciori
ca-ntr-un cortegiu lung și funerar
jucat în crâng de niște bieți actori
Un câine latră-n noapte-a disperare
lângă o moară veche părăsită
iar clipele ce curg apăsătoare
sporesc mereu o tragică ispită
E totul cenușiu în strâmte spații
apusul zilei sfâșie lumina
sub spectrul din împărăția nopții
se lasă peste suflete cortina
Printre norii groși și negrii luna
nu aduce-n inimi liniștirea
ci amplifică nespus furtuna
impăienjenind strident gândirea
Și ca tot ce mișcă să rămâie
un pustiu adânc de toamnă sumbră
țipă trist în noaptea cea târzie
o ciovică dintr-un colț de umbră
001.195
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihail Buricea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 128
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihail Buricea. “Un alt sfârșit de toamnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-buricea/poezie/218041/un-alt-sfarsit-de-toamnaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
