Jurnal
A fi boier...
în sensul boierismul literar lansat pe Agonia
2 min lectură·
Mediu
A fi boier de mic pân’ la soroc
înseamnă să respecti pe orișicine
pe cei lipsiti de șanse si noroc
pe cei ce nu-s de același soi cu tine
S-ajuti pe cei aflați în suferință
să poată ca să-și ducă crucea-n spate
în timp ce soarta zilnic i-amenință
din zorii zilei până-n miez de noapte
A fi boier înseamnă ca să ierți
greșelile făcute fără voie
de cei din jurul tău și să nu-i cerți
că nu de-așa ceva ei au nevoie
Să nu te dai că ești de rang mai mare
cu dragoste să le arați cărarea
ce îi conduce sigur spre-ndreptare
și le alină-n suflet supărarea
A fi boier pe plaiuri pământene
înseamnă ca să-i lași pe cei mai buni
să urce scara de valori perene
și să te bucuri când primesc cununi
Invidia nu trebuie să fie
nicicând reper de luptă-n viața ta
să nu arăți confraților trufie
și nici dorința pentru a-i dicta
A fi boier în trecerea prin vreme
înseamnă să fii respectat de lume
pentru principii și valori supreme
pe care le sădești pentru postume
Să fii model de cinste absolută
în marea trecere spre veșnicie
pe-a cerului curbură revolută
să fii în viata noastră o făclie
Mihail Buricea
001.724
0
