Asist la marea trecere de vreme

Asist la marea trecere de vreme Într-un șuvoi de clipe-n agonie Ce curg în moarte și în teoreme Cu ipoteze despre veșnicie Mi-e sufletul cuprins de disperare Că nu găsesc menirea vieții mele Și nici răspuns la marea întrebare A dăinuirii noastre printre stele Cu cât gandesc mai mult la existență La scopul ei real în Univers Cu-atât eu rătacesc în suferință Și eșuez în struna unui vers Din perspectiva vieții este sumbră A morții consecintă-ntunecată La care de gândesti rămai în umbră Lipsită de lumină-adevarată Oricum ai lua-o viața n-are sens Nici dacă veșnic ai trăi sub astre Nici dacă te-ai opri mereu din mers Topindu-te în valurile-albastre Dar dacă asta este soarta noastră Să suferim în agonie și extaz Va trebui, ca pasărea maiastră Să zăbovim puțin pe-al lumilor talaz Va trebui să suferim angelic Cu orizontul morții-n disperare Și cu absurdul vieții ipotetic Pe neștiuta timpului cărare Va trebui ca și Isus să ducem Povara, pe Golgota-a crucii noastre Crezând ca după moarte o sa-ncepem O nouă existență printre astre Mihail Buricea