Invazia (2)

(Continuarea visului, faza regională, detaliile invaziei.) Se făcea că mergeam prin niște minunate grădini. Urcau în nări, sub dogoarea soarelui, miroaznele galben-pufării ale florilor închircite pe capete de castraveți. Pătlăgelele, smerite-ntr-o parte, își frigeau cu rușine, sub arșiță, pielea roșiatică și-ntinsă, stând musai să pleznească. Bâzâiau bondari și muște, trebăluind printre rândurile de legume și soldați. Ne mișcam cu grijă, mai mult ca să nu stricăm recolta, nu de alta. Locul era de-un neverosimil verde-pustiu, stropit ici-colo cu roșuri ca niște neliniști. Geometria plantelor tăiase plutonul în linii paralele, ne întindeam până la capăt de rând și încă până mai încolo, de nu ne mai vedeam cu ochii. "Dom' sergent, ce căutăm noi aicea, dom' sergent, printre castraveți?". "Așa-i războiul Danciule, nu te-au învățat la orele de Agricultură?", îi răspund țiganului. Și am continuat: "infanteria, spunea Generalul Adeverescu, infanteria este plugul care-ntoarce brazda gloriei peste morții istoriei". "Dom' sergent, o fi cum spui dumneata, dar mie mi-e că infanteria e fix folia de pe Fabio!". "Стои!" s-a ivit un cap, din flanc, pe după recoltă, un soi de popândău cu bască și musteți pe oală. "Iaca, nu e numa castraveți la ăștia-n țară, mai e și popor!" constată, fericit, Danciu. "Te trailes bahtalo! Ce vrei, bulgare?" țipă el. "Bahtalo! Какво търсите чeрез мой краставица?" "Invazie. In-va-zi-e. Capisci, în pula mea?! Cucerire!" "Аха! Румънская инвазия... Тринаисй година!" "Da! Unde-i Primăria?" preiau eu controlul. Cu chiu cu vai, bulgăroiul a priceput ce vrem. L-a trimis pe unul, un slăbănog ofticos, cu bicicleta-n câmp, să-l cheme pe primar, că e război. "Asta o să dureze până-n toamnă", constată Danciu, privind cum se-ndepărta, clătinând și scârțâind, atelajul ăla compus dintr-un schelet uman și unul de bicicletă, împins mai degrabă de vântul subțire, decât de lucrul mecanic. Mirosea a rugină și-a pământ. În curtea Primăriei, o clădire palidă și trasă la față, căreia stuful acoperișului îi intra în ochi, trântiți pe sub niște smochini năpădiți de viespi, noi am rămas fără țigări și ni s-au lungit urechile și ni s-au lungit urechile. Când, în sfârșit, primul gospodar al satului a descălecat dintr-o Ladă bășinoasă, am aflat că avea de arat și că-l doare-n cur de conflicte militare. Are destule pe cap și-așa, să mergem la Varna, sau, și mai bine, la Sofia. Ăia au timp destul, a zis el, freacă pula toată ziua. "Hai, bonjur, te fut în cur!", a încheiat. Am rămas impresionat, vorbea foarte bine românește. "Lu' ăsta o să-i fie ușor când Bulgaria va fi județ românesc", i-am zis lui Danciu. Țiganul s-a uitat fix la mine, a dat să zică ceva, a renunțat. Am urmat sfatul autorității locale: ne-am urcat în trenul de Sofia - un personal făcea haltă și aici, la Бециванка, unde nimerisem noi.