Poezie
fără titlu 5
1 min lectură·
Mediu
Încet mă trezesc și inspir
Un aer străin și amar-
E ca și cum nările ce-l sorb
N-ar mai fi ale mele.
Oare cât am dormit? Mă simt mizerabil:
Șiroaie, bale reci curg din mine-
Din fiecare por al meu-
Și pielea…
S-a întâmplat ceva cu pielea mea!
Încerc uimit să mă pipăi
Dar degetele nu-mi răspund:
Nu mai am mâini!
Picioare nu mai am
Și mirosul e greu, de pământ!
Încerc să deschid ochii
Și-n loc să văd
Îmi simt întregul trup imobil,
Grotesc deformat și murdar
Și nici s-aud nu pot-
În jurul meu e liniște de moarte;
Încerc să țip dar gura…
Gura mi s-a atrofiat,
E doar o gaură diformă
Și nearticulată!
Nu…Nu mai pot fi om-
M-am transformat-
Am devenit un vierme!
Un vierme ce visa că-i om
Pentru că a simțit că poate fi!
Rânjiți acum cu toții:
Ce vis? Ce om? Ce vierme?
Ce inutilă
Risipă de cuvinte! Dar,
Proștilor, voi nu puteți visa
Decât împrumutându-vă visele de hârtie-
De asta nu vă temeți de trezie!
Eu nu sunt ca voi, viermilor,
Eu nu pot fi doar om!
002.141
0