Jurnal
O seară de umor și muzică
5 min lectură·
Mediu
La 5 aprilie curent în Sala “Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Naționale din Chișinău a avut loc o serată de umor și muzică, organizată de cenaclurile literar-artistice “Ideal” și “La Târgoviște”, avându-i ca invitați speciali pe membrii Asociației Epigramiștilor din Moldova.
La manifestare și-au dat concursul umoriștii E. Tarlapan, I. Diviza, I. Cuzuioc, Gh. Bâlici, T. Popovici, L. Alexeev-Martin, Gh. Postolache, Gr. Puică, Al. Frișcu, V. Portas, V. Ghilaș, I. Botez, actorii M. Bahnaru, S. Cupcea, interpreții A. Răzmeriță, N. Țurcanu, I. Văluță, Ig. Grosu, poeta N. Slutu, criticul de teatru L. Ungureanu, criticul literar T. Palladi, directorul bibliotecii gazdă, poetul Al. Rău, studenți și elevi de la câteva instituții de învățământ din capitală.
Tot aici a fost inaugurată o expoziție de pictură, caricatură și sculptură, unde și-au expus lucrările maeștrii T. Meiloiu, Gr. Puică, G. Mocenco și C. Sinescu.
Poetul și editorul Vasile Câpățână, președintele cenaclului literar-artistic “Ideal”, moderatorul seratei, în deschiderea ședinței, i-a oferit cuvântul criticului literar Tudor Palladi, care a vorbit despre importanța satirei și umorului pentru asanarea morală a societății, pentru neutralizarea și eradicarea multitudinii de vicii sociale și umane, dând citirii câtorva epigrame ale maeștrilor E. Tarlapan, G. Zarafu, C. Tudorache, din volumul “101 epigramiști români”, editat de Asociația culturală “Ideal”.
Umoristul Efim Tarlapan ne-a relatat că a venit recent de la Roma, unde și-a lansat cartea intitulată “Zâmbete pentru export * Sorrisi da esportare”, care include satire, fabule, epigrame, aforisme, traduse în italiană de T. Ciobanu, L. Croitoru, C. Lupașcu și V. Bordian, ISBN 978-9975-943-67-8, Chișinău, 2012, editura „Labirint”, 176 pag. Din această carte autorul ne-a citit câteva epigrame, fabule, aforisme, printre care și satira:
DESTIN DACO-ROMAN
Deseori trădat de Vest
Și de Est prădat, acest
Neam al meu voinic, frumos,
Gârbov azi, de chin, ca scoaba,
E ca un Iisus Hristos
Între Iuda și Baraba...
În continuare poeta Nina Slutu în discursul său a accentuat faptul că avem talente în domeniul umorului și că lumea nu trebuie să piardă simțul umorului ce ne este dat de la Dumnezeu, că dacă îl pierdem - suntem cu adevărat pierduți.
Rând pe rând, pe parcursul seratei au răsunat apreciatele cântece ale interpreților Anatol Răzmeriță, Nina Țurcanu, Ilie Văluță și Igor Grosu, care au fost ascultați și aplaudați cu multă căldură de cei prezenți în sală.
Cântăreața Nina Țurcanu ne-a interpretat câteva hăulite și cântece incluse pe noul său CD, care au fost ascultate de public cu sufletul la gură. Artista noastră s-a întors de curând, împreună cu actorul și cantautorul Anatol Răzmeriță, din SUA, unde au locuit mai mulți ani în șir, spunându-ne, în glumă, că a plecat de acasă mai tânără, dar a revenit mai deșteaptă…
La serată s-a glumit și s-a râs copios, în special pe seama pălăriei uitate de Ion Diviza, președintele Asociației Epigramiștilor din Moldova, în trenul spre Râmnicul-Vâlcea, unde mergea la un festival de umor. Între epigramiștii Gheorghe Bâlici și Ion Diviza a intervenit un scurt duel epigramatic, pe care îl reproducem mai jos:
Gh. Bâlici: PÃLÃRIEI lui Ion Diviza uitate în tren
S-a pierdut într-o clipită,
Însă dubii nu încap,
Pălăria-i fericită
C-a scăpat de-așa un cap.
Ion Diviza: PRECIZARE
Eu mai am o pălărie,
Și de ea aș vrea să scap;
Þi-aș împrumuta-o ție,
De-ar avea și Bâlici cap.
Gh. Bâlici: PRECIZARE la precizarea lui Diviza
Pentru-această bășcălie
N-o să am al său accept,
Că mai are-o pălărie
Care crede că-i deștept.
Ion Diviza: MÃRTURISIRE
Pălăria asta-n fine
Este foarte efectivă,
Căci, Gheorghiță, despre tine
Crede tocmai dimpotrivă.
Au urmat mai multe epigrame despre soții, amante, soacre etc., rostite de:
Teodor Popovici
VÂNÃTOR ȘI CONDEIER
Rătăcind pe deal și vale,
Prin cei codri seculari,
Nu mă tem de animale
Ci de critici literari!
DOCTORIÞA
Când apare-ntr-o fustiță
Cu ciorapii ei de zebră,
Doctorii, oftând, sughiță,
Pacienții toți fac… febră.
Loghin Alexeev-Martin
UNITATE DE MÃSURÃ
Statul care-ntruna cere,
Tot măsoară-n linii mari:
Tehnica în cai-putere,
Iar Puterea – în măgari.
ȘEFULUI MEU
Eu știu că ambii vom muri
Și de-n Infern vom nimeri,
M-aș vrea străjer lângă-a ta oală
Să-ți torn cea mai fierbinte smoală.
Ion Cuzuioc
MEDICUL ȘI POPA
Unul, cică, te tratează,
Altul te înmormântează
Și au ambii chilipire,
Mesele de pomenire.
REPLICÃ
Eu constat că mătăluță,
Cum bei kilă după kilă,
N-ai sorgintea în maimuță
Ci te tragi de la… cămilă.
Grigore Puică
DE N-OM VOTA CU CAPUL...
În astă seacă primăvară,
Vom pune capul la-ncercare,
Ca mai apoi (a câta oară?)
Iar să oftăm: "... Vai de picioare!"
URARE
Iată că s-a "copt" momentul
Să zicem ca oratorul:
- Să trăiască Parlamentul
Cum trăiește azi... poporul!
La finele evenimentului, scriitorul Ion Cuzuioc, președintele cenaclului literar „La Târgoviște” și Ludmila Plopa, directoarea Bibliotecii “Târgoviște” din sectorul Buiucani al capitalei, pentru inițiativa de a organiza în comun această serată minunată, i-au înmânat moderatorului Vasile Căpățână o Diplomă de mențiune. Organizatorii manifestării au convenit să organizeze în comun și alte manifestări culturale de o prestanță similară.
003048
0
