Un urs in oras

Epilog Odată cu venirea noului comandat, viața batalionului s-a schimbat radical. Dacă până atunci se mulțumeau să trăiască și să-i lase și pe alții să trăiască, militarii au început să fie ambițiosi, obținând rezultate din ce în ce mai bune în pregătirea de luptă și politică, fiind mândri cu citarea prin ordin de zi pe armată în repetate rânduri. La 23 august 1965, după reintroducerea gradelor de maiștrii militari, Tuteașcă se văzu maistru principal, avansare la care contribui și prietenul lui, maiorul Scufaru. În ceea ce-l privește pe Marica, el rămase Mareșal, fără să mai ajungă general. La o verificare atentă, funcționarii din Ministerul Forțelor Armate descoperiră ca ofițerul intrase la Școala Militară, dar și la facultatea de drept, fără să prezinte o diplomă de bacalaureat. Nu o avea, dar cine să i-o ceară unui adevărat erou al Armatei Române în anii ’40? Trecut forțat în rezervă, Marica trăiește acum din muncă cinstită: face sobe de teracotă, asistat fiind de vechiul său colaborator, fostul colonel Popa. Acesta a fost trecut în producție atunci când tovarășul tată a fost eliberat din funcția sa de membru al C.C. de către noul secretar general. ……………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………. Într-o zi de vară, în 1978, maistrul principal Tuteașcă Petre luă cuvântul la adunarea festivă a batalionului, sprijinindu-se în bastonul pe care de-abia îl primise de la colegii lui, într-o poziție prea puțin regulamentară: - Aproape 30 de ani… În jurul lui, veverițele se întreceau în salturi vioaie, ca un simbol al libertății, chiar dacă erau între zidurile unei cazărmi. Era libertatea unui “tânăr” rezervist …