Mentor
Am irosit două vieți, Aștept răsplata în întuneric Pustiul sărat înflorește pe buze de piatră Umbrele tainelor ei dor prin perdeaua de ceață a serii În care plec să caut Numele întrebărilor
MAMihai AmarieNescriere I
Pierdut între zâmbete fragile Mi-a mai rămas numai visul. Neclar, ilustrat în atâtea pagini, De caiet patat de cafea... Nimic din ce-am construit nu s-a nascut Din ce s-a născut nimic n-a fost
MAMihai AmarieHrană pentru îngeri
Am renunțat să mă plec În fața chipurilor luminate De inconștiența mizantropiei. Mă rup de buchetul fantastic Al viselor oilor ce pasc Pe câmpiile unor minciuni suave. Dă-mi drumul, superb
MAMihai AmarieParadox
Toți copiii mei au același nume, Tăcere, să îi uite Unde i-au trimes de la mine. Nu râd de soarele din miez de noapte; Nu plâng pentru roua așternută pe aripi; Cuminți așteaptă
MAMihai AmarieScriere VII
Ultimul rond al dimineții, În ceața albastră se tace cel mai bine cafeaua e fierbinte si tutunul e dulce Am visat că veneai Într-un tren învelit în penumbră Desenând pe geamul umed
MAMihai AmarieScriere VI
Sunt umbre pe pereții ăștia goi Și-s scrijelite cu penița dură, A proaspetei lumini de început. Cenușa sufletelor nu vrea Să se șteargă În ploaia ce-a cuprins orașul. Își târâie, pe
MAMihai AmarieScriere V
Am ascultat, cred, îndeajuns plânsul ploii Cred acum că nu mai există alta Sunt pretențios cu prioritațile tale Cum nu cred să am vreo nevoie Eu pot sa deschid ușa din noi... Să privesc primele
MAMihai AmarieScriere IV
De ce a fost cusută cu ață albă lumea? Trec inconștient prin deja-vu Spre culmea ignoranței Bătută mereu de vântul schimbării. Pot să te acuz, să schimb urechea plecată spre pământ Întru
MAMihai AmarieScriere III
Aș vrea să îți spun o poveste... Despre prințesa fără nume, Despre lumea din altă lume De dincolo de urme. Aș vrea să îți spun Povestea fantasticelor ținuturi Ce nasc în mine când răsare
MAMihai AmarieScriere II
Ploaia, cu degete de diamant, Construiește pe drumurile vechi Tonice treceri spre globul curtat Al copilariei uitate. Încet se destramă ghemul, Hoinarul se va întoarce acasă, Strângând în
MAMihai AmarieScriere I
Nu pot să înțeleg! Dar, știi prea bine că-mpletitura noastră de carne m-a alungat. Ochii tăi senini, Buzele pline în promisiuni însângerate, Plânsul tău, de copil uitat Într-un pod arid și
MAMihai Amarie