Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

S-a prapadit strabunicu\'

cel mai vechi om din neam

2 min lectură·
Mediu
S-a prăpădit străbunicu\', moșu Dămian.
Era-n anotimpul verdelui spulberat,
și-au venit din toate satele din toate părțile
c-a trebuit sa construim mese în curte, ca la nuntă.
Fiecare-și purta cu el o povestire, ca pe-o haina
sau fustă, sau ca pe-o coasă ponosită.
Cu toții am încercat un plâns inafara noastra
asa cum se plânge pentru un decedat
în etate de doi ani și-un veac.
S-a dus. Þin minte că-mi povestea câte ceva,
lucruri vechi, povesti din altă lume.
Când m-am născut eu, el era deja bătrân,
purta căciulă neagră de miel,
se ducea la biserică cu dimineața-n cap
s-ajungă la vreme că era mai încetunel,
așa spunea el, încetunel.
când venea ne aducea rahat
piperat cu nisip de la el din poznari
el ne spunea că ne dă un oricel
nici acum nu știu ce înseamnă asta
dar sigur era ceva dat din prea mare dragoste.
Mai înspre părăsire obișnuiam să-l bărbierăsc,
să-l tund, asta chiar cu o săptămână înainte
când își căuta căciula cea veche
care arăta la fel de rău precum cea nouă,
dar era aia veche.
S-a prăpădit moșu Dămian
și ne-am străduit cu toții să-l înmormântăm.
am rămas de la el cu un aparat de ras din argint
primit de la un mare boier,
mai am și căciula cea veche pe care am găsit-o
acum c-au trecut patru ani cand plâng regulamentar
lângă șira de coceni.
053.918
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
231
Citire
2 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

mihai amaradia. “S-a prapadit strabunicu\'.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-amaradia/poezie/249561/s-a-prapadit-strabunicu

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@iulia-pomagaIPIulia Pomagă
Hmm...de ce n-o fi zicand nimeni nimic pe aici? Poate pentru ca nu seamana cu stilul tau poemul asta. Dar asta cu atat mai bine. Pana la urma e un text care nici nu mai are nevoie de \"ziceri\".
0
@mihai-amaradiaMAmihai amaradia
mersi iulia, e si asta un text, si chiar seamana cu stilul meu numai ca nu e de dragostea aia ci de alta dragoste, dar dak te uiti mai atenta cam tot aia e.

mersi pentru astea...
0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
da! fiecare om are o \"poveste de viata\"; e frumoasa si plina de sensibilitate, evocarea memoriei strabunului tau, moșu Dămian;
narativ, poemul este bine alcatuit si sustinut stilistic astfel incat versurile redau aceea afmosfera traditionala si plina de armonie pe care trecerea timpului nu o poate sterge din memorie. am inteles ca străbunicu\'tau, moșu Dămian, a fost el insusi \"un mare boier\"...prin calitatile sale morale.
aprecieri, amalia
0
Poezia pt cel mai batran om din neamul tau, am citit-o foarte tarziu fata da data cand ai postat-o. Am simtit ca, tot regulamentar, vreau sa-ti spun ceva. Am plans pentru bunicul tau, care asemeni bunicului meu plecat la ai lui in \"ceriuri\", le va da cu siguranta \"oricel\" sau \"catesva\" sau ce s-o mai gasi ! Noi care nu vom afla niciodata cat de frumoasa era primavara la apus, nici mirosul pamantului reavan va trebui sa ne invatam sa daruim oricel fie ca se numeste \"rahat piperat cu nisip din poznari\"..de nu macar un cuvant de dragoste, subtiat sau harsait dar de dragoste sa fie!Doamne ajuta necredintei noastre!
0
@mihai-amaradiaMAmihai amaradia
multumesc amalia multumnesc catalin. am copt poemul acesta timp de ceva vreme si acum ca l-am pus imi pare bine de aprecierile voastre . cred ca si strabunicu meu s-ar bucura sa stie ca i s-au facut cantece aproape populare, asa cum asculta el la radio si lacrima in sec, si zicea: ntz ntz ntz.
inca o data mersi.
0