Poezie
Asediind tăcerea
din lemnul rãstignirii
1 min lectură·
Mediu
Asediind tăcerea în aura de piatră
Gând mistic, corole manuscris, din lemnul răstignirii
Scriu norii, e tunet, din inima înaltă
Să înflorească cu petale sfinte trandafirii.
Brâncuși coloana infinitului din zi
În poarta timpului cu trecerea din moarte ne sărută
În cina cea de taină, tăcerile târzii
Sculptat mister luminii ne cuvantă.
Asediind tăcerea, albastre diguri clare
S-or mlădia în trestii pe aura de ape
Potecile din munte, potecile din vale
Pe dealul de tăcere, s-or regăsi aproape.
Neântinate șoapte, din lemn să înflorească
Boteze viitorul cu rost trecutul mării
și zorile cu mantia albastră
Pămant în sfeșnic timpul pe ceara lumânării.
Talaz cu trandafiri, tăcerile șoptesc
Asediu pe adânc argint viu de chemare
Cu nuferi salbă, apele curg punți, din ceață se ivesc
Crini din lumină, din candeli, curcubee-rugi, latină așteptare.
001929
0