Poezie

Mielușelul cel isteț

1 min lectură·6 aprilie 2016

Mediu

Alergând un fluturaș,

mielușelul cel poznaș

se trezi lângă pădure,

printre tufele de mure.

Tocmai pe când se gândea

să revină-n turma sa,

în față i-a răsărit

un lup cam pipernicit.

- Dragul meu, să știi că eu

n-am fost niciodată rău!

Este o exagerare

că îmi caut de mâncare

printre turmele cu miei

drăgălași și… rotofei.

Dacă ai să vii cu mine,

am să îți arăt ce bine

știe-un lup să își primească

oaspeții și să-i cinstească.

- Sigur sunt că ai dreptate

c-ai putea să-mi fi chiar frate,

am să vin cu drag la tine

după ce-am să-l iau cu mine

pe fratele meu mai mare

ce paște lângă cărare.

Bucuros de-așa noroc,

lupul își frecă pe loc

labele de încântare

și se puse pe-așteptare.

Nu trecu prea mult și iată

din tufișuri se arată

mielușelul însoțit

de-un câine neliniștit.

O luă lupul la goană,

nu cumva să-i vină-o toană

nebunească câinelui

să croiască-n blana lui.

002.600

Mihaela Rascu. “Mielușelul cel isteț.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-rascu/poezie/14090679/mieluselul-cel-istet

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.