Poezie
Cumva...
1 min lectură·
Mediu
Ne-a rătăcit unul de altul viața
Și totuși, nu îți sunt străin!
Din când în când vântul schimbării
Mă răscolește c-un suspin
Sedimentat în amintirea simțirilor ce ne-am promis
Și-aș vrea atât de mult să ierți
Că niciodată nu ți-am scris!
Mi-am frânt ființa-ntre secunde
Zburând hoinar spre paradis,
Mă-nsângerasem până-n suflet
Ca să-nțeleg că pentr-un vis
Către orice, către oriunde aș fi putut schimba ceva,
Am risipit căldura sorții mele
Ce se-ancora-n ființa ta.
Gândind că nu-i târziu să sper
C-ai să mă recunoști cumva,
Deși n-am nici un drept să-ți cer
Să mă primești în viața ta,
Să mă întorc din rătăcire, atât de dureros îmi vine,
Simțind acut că locul meu
E doar acolo, lângă tine!
001381
0