Fuse si se duse sau un fel de cronica

Inceputul e cel mai greu, restul, se zice, vine de la sine. Cand e vorba de oameni lucurrile stau putin altfel. In cazul lui Dodu, nu exista rest. Nu i-am promis ca vin, dar astrele au avut grija sa ne intalnim. Nu e usor sa fii prietenul lui Dodu: vorbeste mult in dodii si pare ca ocoleste chestiunea in cauza, dar este mai subtil decat credem. L-am acuzat deseori de lispa de diplomatie si de campion la dat cu bata in balta. Dar nu a venit in blugi si sapca de baseball, asa cum m-a amenintat, ci imbracat in negru, elegant si contrastant cu barba. Nu stiu exact cine i-a scos lui Dodu perii astia albi. Dodu nu e batran si nici obosit, iar pe deasupra are multi prieteni. Cartea o citisem deja de pe site, urmarindu-i comentariile delicioase ca magiunul de prune, caci acolo s-a scris acest al doilea volum al sau. De udat a fost udata tot cu poezistii, pe vaporasul Pelicanul, acostat pe Bega. Acolo a stat si timpul, la aceeasi masa cu cei care venisera manati de curiozitatea de a vedea in carne si oase pe cel care terorizase virtual, prin cuvinte mai acidulate decat apa minerala de Borsec. Pentru mine insa aceste cuvinte au avut pana la urma un efect neasteptat: am inceput sa scriu si nu m-am lasat de scris nici acum. Lansarea, din punctul meu mic de vedere, a fost frumoasa, ca o nunta frumoasa. Am facut coada la autografe si am devenit mai reali. Eu il pot numi un punct culminant al pelerinajului poetic in Romania. Pentru ca sunt o norocoasa, ce mai incoace si incolo mai ales.I-am intalnit pe Anton, Silisteanu, Nichita, Filip, Madim, Brigaela, Axel, Firicii,Costel, Enigma, Zareh, Omer, Carina, Eugeniile, Andia, Pan, ce sa mai, \" poetii mei\". Nu sunt ei chiar toti ai mei, dar de cand ii cunosc ma simt ca in vacanta mare, in tabara la Budila( sa ma ierte Cartarescu de coincidenta). cateodata ma tem ca o sa imi placa prea tare si nu voi mai pleca niciodata de aici. Dar o sa ma opresc aici, pentru ca, asa cum stiati, daca ajung in Romania, ne vedem mai rar.