Ce amară poezie recită ochii tăi când de moarte fugim, în urma noastră prăfuim stradă după stradă departe, parcă doar o margine de gând ne mai desparte obrazul de buzele ei străine. Și ne
00
@mihaela-dan
„Naște-mă paradis fără oglinzi”
E clar, lumea m-a durut mereu ca o rană internă, ca un organ care pulsează neîncetat întrebări toxice, care cere adesea nutrienți pe care nu-i pot oferi. De aceea am simțit dintotdeauna că ceea ce vorbește din mine are o viață proprie, exterioară, că lumea în care pășesc e doar…