Mâine

„Mâine” țopăie, fâcând mereu câte un pas pocit... La fiecare săritură își leapădă pielea deschiind fermoarul Și naște un ieri. Un zmeu într-un copac, O rudă de gradul I a Diavolului, Un ac înfipt în venă lăsat să curgă, Sticle de votcă goale și un sevraj frumos. Gândurile negre aleargă spre ferestre și se dau cu capul de grilaje. Schizofrenii știu cel mai bine drumul spre sala de mese, Ei trec goi, ca o metaforă furată și netrăită, Plini doar de certitudinea că mâine pleacă acasă... „Unde își ține mâine garderoba? Să-i punem un zâmbet drept semn pe haina de azi...\"