Zbor...

Afara e urat si frig… Orasul e acoperit de un voal alb, sub care misuna mii de furnicute triste, plictisite si satule de atata noroi… Un stol de pescarusi isi etaleaza aripile in zbor… Ce le pasa lor… Ei plutesc linistiti si se inalta spre cer intr-un mirific zbor al puterii. In sufletul lor ce o fi? Oare si ei simt tristetea si durerea? Probabil ca nu, par mult prea fericiti…raspund eu, Dar cine sunt eu? Sunt una din micile furnicute triste, Care nu poate zbura… Doar ca intr-o zi voi avea si eu zborul meu. Un zbor deasupra intregii lumi, Un zbor matur si dulce, care ma va duce spre nesfarsit…