Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

vitregie

Zâmbete printre necazuri

1 min lectură·
Mediu
Și-a pus cucul într-un cuib
(Și-i de pupăză - vă zic)
Două ouă la clocit;
Sărăcuța... le-a văzut,
Mult s-a bucurat de-avere.
Cinci puiandri-s per total
În strâmt loc - garsonieră -
Cer haleală ne-ncetat.
Pliscuri - cinci gâturi de sticlă.
Toți se-mping ca boii-n jug.
Ne-o fi clar: care pe care?
Pupezeii - vai de ei -
Și-au frânt gâtul, geaba piu!
Parcă văd... doi pui - vlăjgani -
Se-antrenează... pentru viață.
Mândră mamă-i pupăzuca,
Zori de zori își pupă puii,
Chiar și-i laudă prin cântec,
Doar că-n dragostea ei multă
A-ngrijit... doi cuci bastarzi.
05394
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
96
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “vitregie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14192029/vitregie

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa
„doi pui - vlăjgan -i”
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
avea și ea simpatiile ei, se pare.
ori cât de fals cântau puii ăia doi, oricât de obraznici ar fi fost ( povestea spune că folosiseră chiar și injurii la adresa pupezei), ea, în loc să-i dojenească, i-a mângâiat pe creștet și le-a hrănit... orgoliul.
se pare că pupăza a fost chiar complice la eliminarea pupezeilor, scoțând din cuib, de pe partea acestora, nuiele, cât să fie marginea mai joasă și pupezeii împinși de cuci să cadă.
tot povestea ne mai spune că pupezeii nu și-au rupt gâtul, au fost luați din iarbă de zâna poeziei și-au cântat și ei despre una, despre alta, din când în când istorisind ce li s-a întâmplat
se mai spune că a venit o zi când cucii și-au dat arama pe față, ipocrizia ieșind la iveală, și rânjind către pupăză și-au luat zborul. cică au mai pus pe ici, pe colo câte un ou, păcălindu-i pe câte unii că-s altceva decât sunt, că oul lor este unul original, dar lumea a aflat între timp: oul de cu este ou de cuc, chiar dacă la vreo expoziție cineva mai se lasă prostit și plătește pentru vreunul vreo.. 200 lei.

vezi matale, Silvestru, vigilența pupezei nu-i chiar cum
ar trebui să fie și din această pricină, mă gândesc că-i foarte posibil, ca ea, ca fiecare pasăre, să piară pe limba ei

altfel, răsfoit cu drag această pagină din seria zâmbetelor printre necazuri

sănătoși să fim, că pupeze și cuci...
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
oricât* de fals,
oul de cuc*
0
@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru
făcut! Mulțumesc, d-le Pașa, pentru sesizare! Corectez. Se greșește din convingerea că degetele acționează permanent conform gândirii - scuzați - se întâmplă câteodată!
0
@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru
vorbe, accentuez și eu că orice pasăre va pieri... doar pe limba ei. Firele poveștilor nu au fost urmate în acest scurt text. Este expus comportamentul real al celor două specii nominalizate, încheind cu o tristă concluzie.
Să fi urmat firul unei povești voi fi avut probabil șansa de a construi un text mult mai bogat. Am preferat discursul scurt, d-le Viorel, mai potrivit caracterului meu. Îți mulțumesc pentru comentariul evocator al firelor poveștilor, povești care au învățături moralizatoare... (de multe ori) puse ori nepuse-n practică de specia umană. Sănătate și succes!

Numai bine, tuturor!
0