Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

înGer

1 min lectură·
Mediu
privesc cerul pe-nserat
când soarele-i abia asfințit
o pânză subțirică de norișori
asemănătoare țesăturilor semitransparente
ale iilor fecioarelor
în așteptarea pețitorilor
filtrează primele licăriri stelare
văd fericirea
în zborul rândunelelor
nici uneia nu-i pasă de cealaltă
nici una nu-i îngrijorată pentru partenerul de cuib
pentru puișorii lăsați în voia sorții
până când s-așează de-a binelea
întunericul
rândunelele
sunt asemenea îngerilor
niciodată nu au făcut rău cuiva
nu cer și nu acceptă de mâncare de la noi
vor doar să ne stea aproape întocmai
îngerilor păzitori
un loc sub streașină
este ceea ce-și dorește
orice rândunică înger
de multe ori mă-mpingea curiozitatea
să umblu pe la cuiburile șandramalelor bunicilor
de fiecare dată eram ocărât de vocea blândă
a înțelepciunii bunicii
nu atinge dragule cuibul oaspeților noștri
dacă-l atingi îl vor părăsi
puișorii vor muri
iar casa noastră va fi amenințată de urgii
lasă îngerii în pace
când se-așezau pe garduri însă
încercam și reușeam să prind câteodată
câte un înger de-al bunicii
eram fericit
îi ascultam bătăile inimii
îi admiram frumusețea catifelată a penajului
îi așezam un pupic grăbit pe căpșor
și repede-i dădeam drumul
să nu mă vadă
spre cer
îngerașule
001186
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “înGer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14074085/inger

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.