Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cabACTeria

2 min lectură·
Mediu
mi se-ntâmplă des să fiu tratat
cu antibiotice tari
diferite
denumirile-s variate în funcție
de medicul care mă consultă ori
de ceea ce crede unul sau altul
că se adăpostește în
anumite locuri inflamate
obiecte ale consultației
bine
mă vindec de fiecare dată
nu fac pretenții la pastile
cât de amare-ar fi
le-nghit ca pe-o dușcă
iute
cu câte una
cum e vitamina C
am de-a face multișor
cu foarte mare plăcere chiar
am dus-o bine în ultima vreme
sănătos
tun-tun
fără tutun
țuică vin și bere
cu soția la plăcere
n-a durat mult
și m-am dus la doctorița mea
de familie
bună
i-am zis cum să nu-i zic
că n-am mai avut de multă vreme
inflamații nici măcar dorite
las pe mine-a zis
om te fac
fecior
o pilulă cunoscută și-n popor vi
acra mi-a fost prescrisă cu restricția
să o iau cu jumătate de oră
înainte de
nu m-am înțeles cu nimeni
multă vreme după acel sfat
nici măcar cu ea
înainte de
ce
greu ajungi cu careva la înțelegere
atunci când nici măcar pasiunile
nu sunt comune ambelor părți
grav însă cazul când
puținele chestii de legătură
depind de încărcătura
slabă a bateriei aparatului
o adevărată rușine
să nu ai bateria-n formă
satisfăcătoare
când te lasă
dispari
ca o bacterie
îți refaci curajul cu amperii răbdării
conectezi bornele bateriei
la alimentatorul fanteziilor
în pacea singurătății
scuze de rigoare primite capului plecat
câteva râsete ironice destinate faptului
sentimentul își reia cursul meandric
transcris într-o agendă minusculă
cu caractere italice majuscule
dioda
luminița
verde intermitent
001.395
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
256
Citire
2 min
Versuri
69
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “cabACTeria.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14073910/cabacteria

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.