Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

v-amPIRatat

2 min lectură·
Mediu
agricultori
bieții mei părinți
au dus un lung război
împotriva pirului
pentru a-i împiedica la râmat porcilor li
se băgau sârme în nările râtului dar
extinderea pirului era greu de împiedicat
fără scule
cine nu are cu ce-l extermina
lasă parcela pârloagă și-apoi
dă oile la păscut ori porcii
la râmat
flagelul țarinilor
numitul
este transformat în băutură
răcoritoare ori medicament
diuretic de cei specializați
cine-ar fi putut gândit că eu
mereu codașul tuturor disciplinelor
(până și printre curtezanii colegelor de clasă
tot codaș eram nu din propria mea voință)
luminat de o scânteie ajunsă întâmplător
(probabil în martie 8 ce tocmai s-a scurs
scânteie marțiană ce a deschis în mintea mea
o colecție neagră de învățături contrare bunei creșteri
contrare tuturor bunelor maniere mult pledate)
am ajuns să fiu bun-rău mai ceva ca pirul
profit de oricine-mi stă în cale
sunt spaima celor cu bani
în buzunar și pe card-uri
cu averi ascunse
ori la vedere
pirateria
termen propagandistic în DEX
mi se recomandă să îl evit
însă îl folosesc nefiind
adeptul parazitismului
în nici un sens definitoriu
ca act
unora le este muncă
meseria cea de toate zilele
rușinoasă pentru cinstiți
bănoasă necinstiților
să fiu iertat
o fi îndeajuns
să mă scuz
v-am vămuit
mai ceva ca
în vamă
001.273
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
211
Citire
2 min
Versuri
49
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “v-amPIRatat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14071136/v-ampiratat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.