Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

prob'are

2 min lectură·
Mediu
îmi face cu ochiul Virginia din
fundul ceștii răsturnate mai devreme
dintre brazdele neregulate șerpuind anapoda
prin zațul cu zahăr rămas încă nedizolvat
de-abia aștept s-aud
ghicitu-n ceașcă
își deapănă frazele fantasmatice
var-mea glumeața Constanța încercând
să o arunce pe prietena ei (Vir)Gina
în brațele mele neexperimentate
mă aburește
că-ntr-o zi de sărbătoare
mi se prezintă o tipă fără bac
care
pe motive bine-ntemeiate
n-a apucat să dea vr-un examen
cu părul blond lung până la brâu
cu ochii ca albastrul mării
timidă ca o pisică alintată
fără tată
zestre
mamă
că e-nsoțită de-un cavaler
frate-său mai mare
la hora satului
că el apoi o lasă pe mâna mea
că doar cu mine-o să danseze
că tot eu o conduc până acasă
și curios lucru
așa a fost
întocmai ca-n abureală
ziua hramului satului
după slujba de la ora 10
hora pentru toți
după prezentare
dansurile toate numai cu ea
o probă nu prea dificilă
dialogul purtat
floare la ureche
șușotelile-mprejur
un gard de cătină
ne-mprospătăm puterile la fântâna
din fața bătrânului cămin cultural
spre lăsatul serii pașii noștri
destul de apropiați
pe-o dâră lăsată-n urmă
de un melc
dau raportul în prag
de
mamă
probe are
pare să fie potrivită
întocmai spuselor Tanței
tu ce spui
însoară-te
că dacă mai aștepți mult
mamă
nu se mai dă după tine nici măcar vădana Ana
care s-a măritat nelegitim de nenumărate ori
pân-acum doar de probă
de/zici că are probe
probeaz-o
001.196
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
240
Citire
2 min
Versuri
62
Actualizat

Cum sa citezi

Miclăuș Silvestru. “prob'are .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14071193/probare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.