iDOLLYța

Ca orice Diana care se respecta, am citit poemul si a doua oara dupa ce am dat peste acel Anaid, care imi adduce ca ma jucam si eu candva cu numele in oglinda. Asa, ca de la o Diana la un iubitor de o Anaid, iti zic ca fetele astea sunt originale si tehnicile clasice nu prind, fie si doar pentru ca presupun un fel de vanatoare, iar fetele astea poarta totusi numele zeitei vanatorii. Asta e mai mult asa ca o gluma, de la care nu am putut/vrut sa ma abtin.
Mi-a placut poezia, dincolo de acel Anaid. Titlul face asa o trimitere la diavolita, ceea ce intr-un fel se potriveste cu intregul text, aduce o imagine compatibila cu poevestea. "Te-nversunezi sa nu cedezi", radacinile devenite fioroase formeaza un cadru complementar cu "statuia mica" si lustruita, cu lemnul de tei. Altfel spus, gasesc o incapatanare dulce, ceea ce mi se pare frumos si interesant intr-o poezie/text de orice fel al unui barbat.
Invitatia la filosofie din final ar putea fi foarte bine vazuta ca o ipostaza a continuitatii actului de curtare, ca o auto-profetire ca va fi asa cum iti doresti sau pur si simplu un fel de a integra cititorul intr-o meditatie mai profunda decat simpla iubire.
Personal cred ca da, cine cauta binele il gaseste, fie si din greseala.

în cazuri rare, putem întâlni și persoane care atunci când vrem să le facem un bine, se opun, îl refuză. Proverbul spune: "bine faci, bine găsești". Realitatea ne-a demonstrat și contrariul.
Textul de mai sus este o fantezie izvorâtă din amintirile gimnaziale când mai toți elevii întorceau câte ceva. Unii întorceau vorbele... cu-njurături. Eu mă întorceam pe mine din drum după ce conduceam ori pe Anaid, pe Aniod ori pe Aniroc.
Mulțumesc mult pentru comentariu, dnă Diana. O plăcere deosebită am simțit la înștiințarea că textul a fost savurat cu zâmbetul pe buze. Urări de bine și succes!