Poezie

scufița Tinei

1 min lectură·12 martie 2011

Mediu

de departe părea o păpușică

uitată pe zăpadă

sub lumina palidă a neonului

ce mai mult era stins decât aprins

însă de-aproape era

o nespus de fermecătoare fată

ghinionnul de partea ei

s-a întâmplat să cadă

alunecând pe ghețușul acoperit

de proaspeții fluturi albi

i-am dat cuvenitul ajutor cât am putut

s-a ridicat încet-încetinel

asemenea pruncului ce face primii pași

n-a fost nevoie să mergem spre spital

dar am condus-o pân’ acasă

simțindu-i mâna petrecută

după brațul meu

iubea iarna mai mult decât orice alt anotimp

însă la un moment dat

printre scâncetele durerii am auzit-o oftând

of, of, of

iarnă

ce mi-ai făcut

în pragul ușii m-au pătruns fiori necunoscuți

căci ochii ei sticleau a fericire de-mpărțit în doi

mi-a dat scufița de pe cap

apoi a spus cu vocea în surdină

mă cheamă Tina

păstrează-o și caută-mă în bazar

de-atunci păstrez acea scufiță-albastră

ce seamănă atât de mult cu ochii ei

cu cerul azuriu care îmi dă mereu speranță

păcat că eu am fost

și încă sunt ca norul

... mereu un straniu călător

011.911

Comentarii (1)