Sămânța dreptății

1 min lectură·14 martie 2010

Mediu

Mă simt de parcă mi-e sfârșitu-aproape;

Gânduri negre, ucigașe-mi dau târcoale.

N-am casă, haine, prieteni, nici parale...

Din ce-am avut, mi-au mai rămas două prosoape.

Cu ele-mi șterg și lacrimi și sudoare,

Tot ele-mi sunt și pernă și acoperiș.

Pe miriștea-aurie-n plin seceriș,

Sunt găzduit pe paie, fără vre-o-ntrebare.

Răsplata muncii e mult așteptată

Și-i mult mai mică decât suma la tocmit;

De te-a văzut zapciu-un pic obosit

Își zice: „munca-i poate fi din nou sfrutată.”

Degeaba multe ori îți ceri tu dreptul

Când ești acasă-n țară la „Nedreptate”,

Þi se va da-ndărăt... doar jumătate;

Uzurpatorul, nicicând nu-și va bate pieptul.

Sămânța rară, scumpă a dreptății,

De o găsesc, în lume-aș vrea s-o-nsămânțez,

Iar pruncii, în rodul ei să îi botez,

Să fie moștenire-n veci umanității.

001.621

Miclăuș Silvestru. “Sămânța dreptății.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13932849/samanta-dreptatii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.