Burlacul vânt

1 min lectură·10 martie 2010

Mediu

Un vânt uscat usucă florile-n grădini,

Usucă rodul holdelor de-l coace,

Usucă haturile-mbătrânite-n spini,

Usucă inimi, în care înfinge ace.

Un vânt uscat îmi poartă dragostea-n pustiu

Și-o-ngroapă-n dune de nisip fierbinte,

Ca eu nicicum, de-o caut, locul să nu-l știu...

Oricât s-o caut, doar lacrimi să m-alinte.

Dar dragostea-mi, cum salamandra-n foc

Rezistă, scapă arșiței și zboară...

Se-ntoarce fără vlagă, cu-aripi de noroc,

Sigur să-nchidă rana de-odinioară.

Burlacul vânt nicicând nu va putea iubi,

Degeaba fură dragostea umană...

Usucă inimile. Uragan de-ar fi,

Distruge totul cătând o uragană.

Burlacul vânt adună-nsoțitori de soi:

Tot praful Terrei, hoardele de nouri,

Toți șerpii trăsnetelor ce se scaldă-n ploi

Și tunet aprig, cu-al lui semnal, ecouri.

Iubita lui... e briza mării. Pe-nserat,

Când prinde viață, iubire-ndat’ ar vrea...

Hoinarul... nu-i aude of-ul parfumat...

Virgină, briza-și pierde-alintul, dragostea.

001.733

Miclăuș Silvestru. “Burlacul vânt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13932210/burlacul-vant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.