Soarele și luna

1 min lectură·16 februarie 2010

Mediu

Rar ți-e dat să vezi cum luna

A rămas lucind pe cer

Două nopți și-o zi întreagă...

Veritabil giuvaier.

E regină între stele

Chiar și-n ultimul pătrar...

O dorește ca avere

Orice simplu cămătar.

Îi răpește strălucirea

Soarele, în plină zi,

Lăsând-o ca nuca seacă,

Nimeni a nu-o mai iubi.

E gelos și el din fire

Ca oricare muritor,

Pe a lunii strălucire,

Chiar și-n luna lui cuptor.

Ar întinde-oleacă mâna

Căci frumoasă e și ea...

Sau, ar strânge-o-n brațe-ntr-una,

Dându-i dar câte-o lalea.

Însă-n ziua următoare

Până chiar la asfințit,

Soarele-a privit... la floare,

Fiindcă luna... i-a fugit.

001.570

Miclăuș Silvestru. “Soarele și luna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13928861/soarele-si-luna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.